colmar adascrie.ro

Colmar, paradisul alsacian

 

Colmar, paradisul alsacian

–impresii și fotografii–


Colmar, paradisul alsacian, era pe lista mea cu destinații de vizitat de mulți ani, însă localitatea nu este ușor accesibilă nu pentru că s-ar ajunge greu la ea, ci pentru că trebuie inclusă într-un tur mai mare de vizitare a zonei, o zi-două fiind suficiente pentru a te bucura de acest oraș medieval extraordinar de frumos.

colmar adascrie.ro

Așa încât, pe când mă aflam la Zurich, am primit un telefon de la mama care m-a anunțat entuziasmată că magnificul oraș din Franța este la doar o aruncătură de băț de capitala financiară a Elveției. Îmi scăpase acest aspect și am fost foarte bucuroasă să aflu asta și extrem de convingătoare vizavi de soțul meu care nu avea de gând să meargă până acolo. Însă argumentul că nu va regreta vizita l-a înduplecat. Am luat mașina și după o oră și jumătate ajunsesem în Colmar.

colmar adascrie.ro

Bine de știut

Colmar este așezat în estul Franței, în câmpia alsaciană și ascunde un centru vechi medieval perfect conservat, numai bun pentru o plimbare mai lungă într-o zi de vară. Aici s-a născut sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi, cel care a făcut Statuia Libertății din New York, dar localitatea se leagă și de numele lui Voltaire, care a locuit aici o perioadă.

 

De văzut

Plin de flori și străbătut de un mic râu numit Lauch, Colmar este un vis datorită căsuțelor colorate, cu acoperișuri cu țiglă în diverse nuanțe și obloane frumos decorate. Clădirile îmbină arhitectura franceză cu cea de origine germanică și transformă locul într-unul de poveste. Străduțele pietruite se unduiesc și după fiecare colț găsești câte un lucru de care să te miri, să te bucuri sau pe care să-l admiri. În centrul vechi nu au voie mașinile, doar trenulețele cu turiști, care dau roată zonei. De altfel, eu recomand o cursă pentru că așa vei afla o mulțime de lucruri interesante despre oraș grație ghidului audio.
Cartierul în care trăiau pe vremuri vânătorii și pescarii profesioniști, organizați într-o breaslă, este foarte pitoresc. Quai de la Poissonnerie se află în apropierea micii Veneții franțuzești, o zonă strâmtă a râului pe care poți face o scurtă incursiune cu barca. Malurile adăpostesc restaurante și case care par pictate, iar forfota este absolut adorabilă. Piața acoperită din Colmar este un punct de atracție turistic, mai ales că micii întreprinzători locali vând aici produse tradiționale specifice Alsaciei. Apoi aruncă o privire (sau mai multe) unor case vechi, cu un aspect neobișnuit. De exemplu, Casa Pfister, care împlinește 500 de ani, este din lemn, iar pereții exteriori sunt pictați cu scene biblice. În aparență, ea este o clădire medievală, însă stilul arhitectural este renascentist. Încearcă să nu tresari după ce dai cu ochii de casa decorată cu 106 capete umane sau măști grotești, un loc ce atrage turiștii ca un magnet și admiră vechea vamă, casa Koifhus, în stil german neogotic, ridicată la intersecția a două străzi principale din vechiul oraș, Grand’Rue și rue des Marchands. Colmarul are șase biserici catolice și o sinagogă, iar catedrala Sf. Martin merită vizitată, ea fiind locul preferat al locuitorilor ce participă periodic la slujbe.

 

colmar adascrie.ro

colmar adascrie.ro

colmar adascrie.ro

colmar adascrie.ro

Încearcă!

Când te răzbește foamea, găsește un loc la oricare din restaurantele și terasele din Colmar pentru a gusta mâncărurile locale. Încearcă Flammekueche sau Flammhuchen, o specialitate alsaciană asemănătoare pizzei italienești și bea un pahar cu vin local, căci este foarte bun. Nici deserturile nu sunt de ocolit, ele abundă în fructe proaspete sau ciocolată.

Sursă foto: Ada Oprea

Please follow and like my post:

One thought on “Colmar, paradisul alsacian

Leave a Reply

Your email address will not be published.