carnuntum, adascrie

Călătorie în timp: Carnuntum, orașul roman din Pannonia

 

Carnuntum, orașul roman din Pannonia

–impresii și fotografii–


Nu departe de Viena, am descoperit într-o frumoasă zi de duminică una dintre cele mai fascinante urbe latine scoasă la iveală de săpăturile arheologice. Situl este surprinzător și reface cu mare atenție la detalii viața romanilor dintr-o garnizoană stabilită aici prin anul 400. Carnuntum a fost una dintre cele mai importante fortificații de-a lungul Dunării, ridicat la rang de municipiu de Hadrian.  Documente istorice atestă faptul că Marcus Aurelius a locuit aici timp de trei ani.

carnuntum, adascrie

Parcul arheologic de la Petronell-Carnuntum

Parcul arheologic de la Petronell-Carnuntum reflectă o perioadă istorică ce a influențat puternic dezvoltarea Europei și face parte patrimoniu UNESCO. El este împărțit în trei: orașul civil, orașul militar și muzeul Carnuntinum. Cea mai atractivă zonă este orașul civil pentru că mare parte dintre ruinele de aici au fost reconstruite cu tehnici tradiționale (lemnul a fost tăiat manual, plăcile de pardoseală sau țigla au fost realizate de meșteșugari în cuptoare), astfel încât am avut ocazia să pășim în cele mai importante clădiri ale urbei – case, conace luxoase sau băi publice – și să descoperim elevatul stil de viață al romanilor. Preocupările de zi cu zi, importanța armatei și a gladiatorilor, a băilor publice, a întâlnirilor și luptelor din amfiteatru, cultul pentru creșterea viței de vie sau pentru ridicarea monumentelor în cinstea conducătorilor, modul în care își îngropau morții și gândeau organizarea cimitirului etc compun piesă cu piesă identitatea culturală a unuia dintre cele mai mari imperii din lume.

Ce vedem la Petronell-Carnuntum


Casele reconstruite și băile publice sunt perfect funcționale, exact cum erau și pe vremea romanilor. De asemenea, unele încăperi sunt mobilate (în special dormitoare și bucătării), iar obiectele de decor corespund întocmai erei descrise. Mai mult, pe drumurile urbei se plimbă câțiva „cetățeni romani“, îmbrăcați evident în port tradițional, ceea ce conferă o notă interesantă întregului sit. În mod evident totul este un decor, însă baza acestuia este reală, iar informațiile mult mai ușor de reținut în acest fel. De altfel, totul a fost recompus după rămășițele picturilor de pe pereți sau documente autentice gasite în sit sau găzduite de diverse muzee. Nu departe de centrul urbei se află ruinele unui amfiteatru ce avea o capacitate de 15.000 de oameni și despre care se crede că a fost al patrulea ca mărime din imperiu, o arenă de antrenament (refăcută din lemn) pentru gladiatori și ceea ce a mai rămas din poarta de intrare în oraș, denumită Heidentor, în sine un arc de triumf.

carnuntum, adascrie

Unele case sunt reconstruite integral, altele parțial

carnuntum, adascrie

În Domus Quarta se găsește un mozaic de pardoseală perfect conservat

carnuntum, adascrie

Lux antic

Villa Urbana a fost locuită de oameni foarte bogați și are aproximatv 600 metri pătrați. 

carnuntum, adascrie

Importanță

Baile romane au fost printre primele construcții ridicate de romani în Carnuntum. 

carnuntum, adascrie

Clasa de mijloc

Casa lui Lucius Maticeius Clemens, un comerciant de pânze potrivit inscripțiilor găsite.  

 

Muzeul în aer liber este un loc ideal pentru a petrece câteva ore în familie, copiii găsesc aici un loc de joacă cu leagăne, iar adulții pot bea o cafea în micul restaurant din parc. Situl este deschis din martie până în noiembrie, biletul de intrare costă 12 euro. Mai multe informații aici.

 

Credit foto Ada Oprea

 

 

 

Please follow and like my post:

One thought on “Călătorie în timp: Carnuntum, orașul roman din Pannonia

Leave a Reply

Your email address will not be published.