clădirea fundației Louis Vuitton, adascrie

Arhitectură modernă: centrul cultural Louis Vuitton

Grandoare pariziană: centrul cultural Louis Vuitton

–impresii și fotografii–


Construită în vestul Parisului, în Bois de Boulogne, clădirea fundației Louis Vuitton este un exemplu de arhitectură modernă și îmbină panouri de sticlă, lemn și oțel, creând o senzație vizuală ce pare că sfidează legile fizicii. Din depărtare pare o corabie imensă cu pânzele în vânt, surprinsă de o furtună, o imagine absolut fabuloasă.

clădirea fundației Louis Vuitton, adascrie

Clădirea a fost gândită ca un spațiu expozițional ce poate găzdui prezentări de modă și un muzeu de artă modernă. „Am dorit să demonstrăm îndrăzneală și emoție încredințându-i lui Frank Gehry construcția unei clădiri iconice pentru secolul XXI“, spunea Bernard Arnault, președintele și directorul executiv al companiei LVMH Moët Hennessy • Louis Vuitton și unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Cine este Frank Gehry


Frank Gehry, acum în vârstă de 90 de ani, este un arhitect de origine canadiană, stabilit în SUA, recunoscut mondial pentru lucrările sale ieșite din comun, ce au un design sculptural, structuri nelineare, contorsionate, realizate din materiale neobișnuite. Genialul artist a fost coautor al Casei care Dansează (Fred și Ginger), din Praga. Tot el a proiectat Muzeul Guggenheim din Bilbao (Spania), Walt Disney Concert Hall din Los Angeles sau muzeul Culturii Pop din Seatle. După ce a acceptat propunerea magnatului francez, ideile au început să curgă și în 2006 schițele pentru noul centru cultular au fost gata. „Pentru a reflecta lumea noastră în permanentă schimbare, am creat o clădire care poate evolua, care se poate schimba în funcție de timp și lumină, care îți dă impresia de ceva efemer, dar totuși în transformare“, spunea arhitectul.

Frank Gehry, adascrie

Frank Gehry, sursa foto wikimedia.com

clădirea fundației Louis Vuitton, adascrie

Imagine din impresionanta clădire a fundației LV

dancing house, adascrie

Dancing House

 Sursă foto wikimedia.com

Walt Disney Concert Hall

Museum of Pop Culture

Sursă foto wikimedia.com 

museum of pop culture

Disney Concert Hall

Sursă foto wikimedia.com  

Despre muzeu

 

Noul muzeu și-a deschis porțile în octombrie 2014 și are o suprafață de 13.500 de metri pătrați, 11 galerii de artă și un auditorium ce poate aduna până la 1.000 de oameni. Investiția a fost declarată la peste 100 de milioane de euro, însă în urma unui scandal ce a izbucnit în presa din Franța, a ieșit la iveală o sumă de opt ori mai mare, obținută cu ajutorul statului.

 

Experiența mea

 

Pentru mine, vizitarea expozițiilor organizate în clădirea fundației LV nu a fost atât de interesantă din simplul motiv că arta modernă nu-mi creează nicio senzație. Mă refer aici la pânze imense pictate, probabil într-o tehnică deosebită, într-o singură culoare în mijlocul cărora se află un punct sau o linie și a căror titluri frizează absurdul și gâdilă filosofia. Am admirat însă întreaga clădire care este o bijuterie în adevăratul sens al cuvântului, o minune arhitecturală, o valoare artistică indubitabilă.

ada, adascrie

Eu, în clădirea fundației LV 

fundatia LV, adascrie

Artă modernă 

fundatia LV, adascrie

Artă modernă  

Please follow and like my post:

One thought on “Arhitectură modernă: centrul cultural Louis Vuitton

  1. Bravo, am si învățat ceva despre istoricul clădirii!
    Tine-o tot așa, cu plimbări, memorii și viața culturală😉

Leave a Reply

Your email address will not be published.